Dinescu (UNTRR): Am estimat costuri totale de 2,41 miliarde de euro pentru că nu am intrat în Schengen

Costurile totale înregistrate de transportatorii rutieri se ridică la 2,41 miliarde de euro pentru că România a rămas în afara spaţiului Schengen, înregistrându-se o penalitate de 25-30% din timpul pierdut, a declarat, luni, Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), la o conferinţă de specialitate.

“Faptul că am rămas în afara Schengen ne menţine o penalitate de 25-30% din timp pierdut. Cu cât eşti mai aproape de frontiera de vest şi treci în Ungaria şi aştepţi o zi, cu atât procentul, timpul pe care îl petreci la trecerea frontierei, din timpul total de operare curs, este mai mare. Noi am estimat nişte costuri totale de 2,41 miliarde de euro pierderi pentru că România nu a intrat în Schengen”, a menţionat Dinescu.

Potrivit acestuia, criza şoferilor continuă şi în acest an, existând anumite măsuri, inclusiv în pachetul Mobilitate, care au început să îi afecteze tot mai mult.

“Vizavi de întoarcerea acasă a camionului, de exemplu, o dată la opt săptămâni. Am făcut un studiu recent acum două săptămâni şi vă spun că 40% din firme nu pot să-şi întoarcă camioanele acasă, iar 35% care îşi întorc camioanele acasă, ei bine, o fac fără marfă. Deci, dintr-o dată suntem penalizaţi fantastic vizavi de eficienţă, în comparaţie cu colegii de breaslă din Europa de Vest”, a explicat el.

Totodată, Dinescu a subliniat că a fost coborâtă la 18 ani vârsta conducătorilor auto care se pot înscrie la şcoala de şoferi pentru camioane, în opinia lui acesta fiind “un lucru bun”.

“Sperăm să fie funcţională pentru că, astăzi, aşa cum e proiectul de lege, şoferii rămân cu o restricţie în permisul de conducere, nu pot să conducă decât cu însoţitor sau cu examinator. Sperăm să se ajungă la ridicarea acestei restricţii, prin măsuri administrative, dar rămânem cu nevoie de şoferi. Uniunea Internaţională a Transporturilor rutiere a estimat un deficit de 71.000 de şoferi profesionişti la nivelul lui august 2022. Aici vedem ca soluţie, pe lângă reducerea vârstei, şi posibilitatea aducerii de şoferi non-rezidenţi”, a susţinut reprezentantul UNTRR.

Acesta a reiterat că industria de transport rutier este cel mai mare contributor la exportul de servicii al României, de 7,66 miliarde de euro în 2022.

În ceea ce priveşte măsurile de decarbonizare privind industria, Radu Dinescu a precizat că PNRR nu prevede nicio finanţare în acest sens.

“Am fost la ministrul Mediului şi am avut o discuţie pentru a institui o schemă de stimulare a achiziţiei de vehicule electrice cel puţin şi cu gaz natural comprimat, gaz natural lichefiat şi bio. Din păcate, Ministerul Mediului nu are prevăzut în buget, în prima parte a anului. Sperăm la rectificare să se aloce măcar câteva milioane de euro ca să avem un start cu acest subiect. Din păcate, PNRR nu prevede nicio finanţare în acest sens, pentru îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare ale României pe zona de transport rutier. Vorbeşte de nişte trenuri pe hidrogen, un pic cam SF dacă mă întrebaţi pe mine – şi cred că ar merge o reorientare a liniilor din PNRR, dacă se poate renegocia. Rămânem în zona asta de presiune, faptul că volumele au scăzut, autorităţile în Europa de Vest ne controlează mai mult – şi avem o serie de de probleme. RCA-ul este picătura care umple paharul. Pentru că, pe o marjă extrem de redusă, orice cost suplimentar poate să fie picătura care îţi umple paharul”, a adăugat Dinescu.

Referindu-se la industria transporturilor rutiere din România, el a subliniat că piaţa de transport a României este pe locul şapte în Uniunea Europeană. Totodată, reprezentantul UNTRR spune că volumele de mărfuri se vor dubla pe transport rutier, până în 2050, conform estimărilor. 

Related posts