Volkswagen ID. Buzz Cargo, învingător în competiția International Van Of The Year 2023

Lansat în luna martie a acestui an, vehiculul electric Volkswagen ID. Buzz este declinat în două variante, una destinată pasagerilor și ceralaltă transportului de mărfuri. Aceasta din urmă tocmai a primit premiul International Van Of The Year (IVOTY) 2023.

Cu această ocazie, Carsten Intra, director executiv al Volkswagen Commercial Vehicles, a declarat că este „onorat și mândru” să primească premiul. „Un mare Mulțumesc! juriului IVOTY și tuturor celor de la Volkswagen Commercial Vehicles care au contribuit la realizarea ID .Buzz Cargo, cel mai bun van din clasa sa”.

De asemenea, Jarlath Sweeney, președintele IVOTY, cel care a oferit trofeul în numele celor 34 de jurnaliştii specializați în piața vehiculelor comerciale care compun juriul competiției a menționat că „nu se întâmplă des ca o furgonetă cu un concept cu totul nou să apară și să trezească atât de multă atenție în piață. Felicitări Volkswagen Commercial Vehicle pentru crearea acestui vehicul unic”.

Bazat pe deja cunoscuta platformă MEB, ID. Buzz Cargo este oferit în toată Europa cu o baterie de 77 kWh. Acesta furnizează curent unui motor electric de 150 kW, care – așa cum a făcut cândva motorul modelului T1 – antrenează puntea spate. Poziția bateriei, integrată adânc în podea, și sistemul de propulsie electric ușor au ca rezultat o bună distribuție a maselor și un centru de greutate scăzut al vehiculului.

Related posts