Transportatorii vor o dată fermă pentru intrarea României în Schengen cu frontierele terestre

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere din nou autorităţilor să ia măsuri urgente pentru intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în 2024.

Pierderile financiare cauzate de neaderarea la Schengen nu mai pot fi acceptate şi reprezintă una dintre problemele severe cu care se confruntă în acest moment operatorii de transport din România, conform sondajului “Top 10 probleme din industria transporturilor rutiere” realizat de UNTRR în 2023.

“Profităm astăzi de prezenţa cancelarului austriac Karl Nehammer la Bucureşti pentru a reitera nevoia vitală a transportatorilor rutieri ca România să intre în spaţiul Schengen cu frontierele terestre cât de repede posibil. Aşteptăm acest lucru de 13 ani, din momentul în care instituţiile europene s-au pus de acord că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru aderare. Nu mai putem aştepta. În tot acest timp, transportatorii români au pierdut miliarde de euro an pe an, numai din cauza timpului îndelungat petrecut la frontiere. Un singur exemplu: doar din timpii de aşteptare petrecuţi anul trecut la frontierele cu Ungaria şi Bulgaria (adicã zeci de ore la cozi kilometrice pentru un singur camion) industria a pierdut aproximativ 16,6 miliarde de euro în perioada 2012-2022, adicã 16% din totalul pieţei, un procent enorm. Anul trecut, de pildã, pierderea a fost de 2,55 miliarde de euro, iar în 2022 a fost de 2,41 miliarde. În consecinţã, în cazul în care autoritãţile europene au cerinţe speciale pentru aderarea României cu frontierele terestre, le solicitãm sã le menţioneze cu claritate”, spune Radu Dinescu, Secretar General al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România.

Principalele beneficii ale aderării României la spaţiul Schengen cu frontierele terestre sunt, conform transportatorilor, că va fluidiza traversarea graniţei cu Ungaria şi Bulgaria, reducând timpii de aşteptare, emisiile de dioxid de carbon şi, cel mai important, pierderile financiare. Un efect direct al aderării va fi dinamizarea competitivitãţii pe piaţa transporturilor, creşterea investiţiilor strãine şi a exporturilor.

Probleme generate de neaderarea la Schengen:

– Pierderile foarte mari cauzate transportatorilor rutieri de marfã prin neaderarea la Schengen antreneazã efecte negative în lanţ în privinţa exporturilor, deoarece transportul rutier reprezintã în acest moment principalul exportator de servicii al României. El însumeazã aproape un sfert din totalul exporturilor de servicii şi o valoare de aproape 40 de miliarde de euro în 6 ani. De asemenea, transportatorii români mai deţin şi 60% din importurile României cu bunuri transportate rutier. De menţionat mai este şi faptul cã, deşi România reprezintã a 12-a economie din Uniunea Europeanã, în privinţa transportului rutier de mãrfuri se situeazã pe un loc fruntaş 6. În anul 2022 de pildã, transportatorii români au deţinut 4% din piaţa transportului rutier de marfã din întreaga Uniune Europeanã – un procent semnificativ, ţinând cont de faptul cã economia României reprezintã doar 1,8% din PIB-ul UE.

– Întârzieri în livrarea mărfurilor cãtre clienţi, lucru care afecteazã funcţionarea lanţurilor logistice de aprovizionare şi costul produselor la consumatorul final

– Timp de muncă pierdut de şoferii care sunt nevoiţi sã aştepte la coadã la frontiere (aproximativ 25-30% din timpul alocat unei curse);

– Emisii uriaşe de noxe.

Related posts