Transportator: Începând din această săptămână, preţurile la transporturi spre extern vor exploda, în timp ce, la importuri acestea vor scădea drastic

Preţurile la transporturi spre extern vor exploda, în timp ce, la importuri, acestea vor scădea drastic, începând de săptămâna aceasta, potrivit Euro Team GB Spedition, companie de transport mărfuri, care arată că zilnic sunt, în medie, peste 9.200 de cereri de transport pe piaţa spot pentru import şi puţin sub 3.400 pentru export către principalele ţări din UE.