Studiu Bosch: 57 de procente dintre respondenți sunt în favoarea subvenționării carburanților sintetici regenerabili (RSF)

Potrivit unui sondaj reprezentativ realizat în iunie 2020 de către institutul de cercetare a pieței Innofact în numele Bosch, niciun tip de sistem de propulsie nu și-a pierdut relevanța – indiferent dacă este vorba de baterii sau celule de combustie, motoare pe benzină sau diesel. Dacă cei 2500 de respondenți din Germania, Franța și Marea Britanie ar trebui să opteze mâine pentru un autovehicul nou, unul din doi ar opta pentru un motor cu combustie independent pentru autovehiculul lor principal și aproximativ unul din trei pentru al doilea autovehicul. Cu toate acestea, la întrebarea care ar fi cel mai frecvent utilizat sistem de propulsie în anul 2030, aproximativ 68 de procente dintre cei chestionați consideră că propulsia electrică este pe prima poziție, înaintea modelelor hibrid și a celor cu combustie. Participanții la sondaj au recunoscut potențialul autovehiculelor propulsate cu tehnologia celulelor de combustie, aproximativ unul din trei considerând tehnologia celulelor de combustie drept viitorul mobilității. „Mobilitatea electrică este pe cale să câștige cursa, iar aceasta reprezintă o veste bună. Numai în acest an, Bosch investește 500 de milioane de euro în acest domeniu. În același timp, rafinăm continuu motorul cu combustie internă – pentru că încă este necesar”, a declarat dr. Stefan Hartung, membru al consiliului de administrație Robert Bosch GmbH și președinte al sectorului de activitate Soluții de mobilitate.

 

Respondenții doresc stimulente pentru toate tipurile de sisteme de propulsie

O altă întrebare a dezvăluit lipsa de prejudecăți a respondenților față de sistemele de propulsie de orice tip: când au fost întrebați dacă preferă stimulente pentru autovehiculele echipate exclusiv cu motoare cu combustie, pe lângă numeroasele subvenții guvernamentale pentru autovehicule electrice și modele hibrid plug-in, 70 de procente dintre europenii chestionați au răspuns afirmativ. Numărul respondenților în favoarea stimulentelor guvernamentale pentru achiziția de autovehicule noi cu un sistem de propulsie convențional este cel mai mare în Italia, cu 83 de procente și cel mai mic în Marea Britanie, cu 60 de procente. În Franța, 77 de procente din respondenți sunt pentru; în Germania, 62 de procente. „Stimulentele oferite pentru motoarele moderne cu combustie pot accelera reînnoirea parcului auto, ceea ce ar ajuta, de asemenea, mediul și clima”, spune Hartung. Puțin sub o treime dintre europeni ar dori ca această subvenție să fie de cel puțin 9.000 de euro. Această sumă este egală cu reducerea maximă oferită în prezent de guvernul german pentru achiziționarea unui autovehicul electric. Sunt notabile două constatări: în primul rând, 72 de procente din locuitorii orașelor din cele patru țări europene în care a fost efectuat sondajul consideră că motorul cu combustie merită subvenționare. În al doilea rând, majoritatea (80 de procente) dintre tinerii între 18 și 29 de ani susțin, de asemenea, stimulentele pentru autovehiculele cu motoare cu combustie.

 

Chiar și autovehiculele cu motoare convenționale pot funcționa într-un mod neutru din punct de vedere climatic. Cheia pentru aceasta stă în carburanții sintetici regenerabili (RSF), care sunt fabricați din hidrogen regenerabil și CO2 captat din aerul înconjurător. În medie, 57 de procente dintre cei care au luat parte la sondajul Bosch au fost de acord că RSF ar trebui să beneficieze de reduceri fiscale. „Nu există nicio cale de a evita carburanții sintetici regenerabili dacă vrem să ne atingem obiectivele climatice”, spune Hartung. „Doar cu RSF, cele peste un miliard de autovehicule aflate deja pe șosele vor putea să contribuie la nivel mondial la limitarea încălzirii globale.”

 

Nu pot trăi fără mașină: europenii chestionați răspund în unanimitate

În Europa, este puțin probabil ca statutul autovehiculului și importanța acestuia pentru mobilitate să se schimbe în curând. În jur de 60 de procente dintre cei chestionați în Germania, Franța, Italia și Marea Britanie nu își pot imagina viața fără un autovehicul, iar o majoritate clară din restul de 40 de procente sunt pregătiți să renunțe la autovehicul doar pentru o parte din timp. Nivelul de necesitate al autovehiculelor în Europa rurală este de 77 de procente. De altfel, aceste descoperiri sunt, în linii mari, similare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, dintre care aproximativ jumătate se pronunță în mod clar în favoarea unui autovehicul. În timp ce 61 de procente dintre cei chestionați în Germania și 47 de procente în Marea Britanie au invocat o flexibilitate mai mare ca fiind cel mai important motiv pentru a avea o autovehicul, 41 de procent dintre respondenții francezi au declarat că au nevoie de acesta în principal pentru lucru. Spre deosebire de aceștia, 55 de procente dintre italienii chestionați preferă autovehiculul față de alte forme de mobilitate, pe care le consideră mai puțin confortabile. „În viitorul apropiat, autovehiculul va rămâne principalul mijloc de transport – și are perspective excelente de a deveni mai puțin dăunător climei”, declară Hartung. Obiectivul Bosch este să poată contribui la mobilitatea oamenilor într-un mod accesibil și ecologic.

 

Viitorul sistemului de propulsie: Bosch promovează electromobilitatea și tehnologia de combustie

Bosch își propune să facă transportul cât mai economic din punct de vedere al consumului de resurse și urmărește viziunea mobilității neutre cu privire la CO2 și practic fără emisii, în mai multe moduri. În abordarea sa asupra viitoarei tehnologii pentru sistemele de propulsie, furnizorul de echipamente și servicii păstrează o abordare deschisă. Pe de o parte, Bosch își propune să devină lider de piață în domeniul electromobilității cu autovehicule echipate cu baterii și tehnologia celulelor de combustie. Autovehiculele electrice sunt neutre din punct de vedere climatic dacă puterea de încărcare și hidrogenul provin din surse regenerabile. Pe de altă parte, Bosch continua să rafineze motoarele cu combustie, pentru a limita încălzirea globală și pentru a proteja mediul cât mai mult posibil. Dacă funcționează pe bază de RSF, motoarele pe benzină și diesel pot fi, de asemenea, neutre din punct de vedere climatic. Bosch preconizează că aproximativ o treime din numărul total al autovehiculelor nou înmatriculate la nivel mondial vor fi pur electrice până în 2030. Două treimi din totalitatea autovehiculelor noi vor fi propulsate în continuare de motoare cu combustie, multe dintre acestea fiind modele hibrid.

Related posts