Star Assembly, divizie a Mercedes-Benz, a demarat construcția unei noi unități de producție la Sebeș

Star Assembly început ridicarea unei noii facilități pentru asamblarea unităților de antrenare electrică la Sebeș. Activitatea de producție a unităților de antrenare electrică va demara în 2025.

Grupul german Mercedes-Benz, care deţine compania Star Assembly din Sebeş, a început lucrările de construcţie la unei noi hale pentru asamblarea unităţilor de antrenare electrică. Investiția se ridică la circa 140 de milioane de euro. Inaugurarea șantierului a avut loc în cadrul unui eveniment la care au participat primul-ministru Nicolae Ciucă şi ministrul economiei Florin Spătaru.

Noua investiție a Star Assembly marchează o etapă importantă în tranziția de la componentele convenționale la cele electrice. Mercedes-Benz își aliniază rețeaua globală de producție pentru fabricarea portofoliului său remodelat de produse, axat pe vehicule electrice, în condițiile în care compania germană se pregătește să dețină un portofoliu exclusiv de mașini electrice oriunde condițiile de piață permit acest lucru până la sfârșitul deceniului.

Începând cu anul 2025, la Sebeș vor fi produse unități de antrenare electrică pentru noua generație de modele Mercedes-EQ. Conform oficialilor Star Assembly, această investiție consolidează angajamentul Mercedes-Benz față de forța de muncă locală și dezvoltarea în continuare a regiunii.

„Producerea unităților de antrenare electrică pentru viitoarea generație de modele Mercedes-EQ la fabrica noastră din Sebeș marchează continuarea, în mod consecvent, a transformării rețelei noastre globale de producție a grupului motopropulsor. Prin implementarea noului domeniu de activitate, vrem să stabilim direcția pentru un business sustenabil și să pregătim Star Assembly pentru un viitor complet electric. Sunt sigur că echipa grozavă de aici își va continua exemplar povestea de succes cu noul produs”, a declarat cu ocazia deschiderii șantierului Frank Deiß, președinte Mercedes-Benz Drive Systems, manager Producție Powertrain Mercedes-Benz Cars și manager fabrică Mercedes-Benz Untertürkheim.

Totodată, Gheorghe Achim, general manager al Star Assembly consideră că noua investiție marchează „deschiderea primului capitol de mobilitate 100% electrică în viitorul companiei noastre aici, în România. Noul domeniu de producție va defini, pentru noi, o etapă importantă în tranziția de la componentele convenționale la cele electrice. Doresc să îmi exprim recunoștința față de echipa noastră locală. Prin munca și colaborarea remarcabilă, ne-am adus cu succes contribuția la amprenta de producție Mercedes-Benz. Suntem onorați și pregătiți să continuăm să facem acest lucru și în viitor”.

Chiar mai importantă pentru a înțelege importanța diviziei Star Assembly pentru grupul Mercedes-Benz și pentru economia și exporturile României este declarația lui Rudolf Bischof, manager producție transmisii. Conform acestuia, „noul domeniu de producție subliniază importanța, flexibilitatea și eficiența unității noastre de producție din România, împreună cu fabrica-soră Star Transmission din Cugir. În 2022, aproape fiecare al doilea autoturism Mercedes-Benz a integrat o cutie de viteză din România. Excelența poate fi obținută doar alături de colegi înalt calificați, care nu numai că asigură calitate de top – dar asigură și buna colaborare dintre Germania și România. Cât despre parteneriat și colaborare, le mulțumim autorităților guvernamentale române, de la toate nivelele – acest lucru este esențial pentru a continua, aici, activitatea noastră de succes.”

Related posts