Luna aceasta vor fi anunțate noile norme de poluare Euro 7 pentru vehicule noi din UE

Industria auto din Europa așteaptă cu nerăbdare ultimele limitări ale emisiilor poluante ale autoturismelor, înainte de eliminarea lor completă în 2035. Normele de emisii Euro 7 vor fi, practic, cele mai drastice prevederi din istorie ale motorizărilor cu combustie vândute în Europa.

Comisia Europeană urmează să adopte luna aceasta normele de poluare Euro 7, cele care vor intra în vigoare în 2025 și vor fi aplicate mașinilor omologate după această dată. Ele vor înlocui normele Euro 6, intrate în vigoare 11 ani mai devreme, în 2014, care au avut însă mai multe etape de implementare. Decizia finală pentru limitele stabilite de Euro 7 a fost amânată în repetate rânduri de Comisia Europeană, în urma presiunilor venite din partea țărilor membre și ale constructorilor auto. Ultimul termen alocat oficial este între 12 și 26 octombrie, potrivit unui anunț al CE, termen care ar trebui să nu mai poată fi amânat.
Normele Euro 7 se referă la emisiile poluante ale automobilelor (CO, NOx, particule etc.) nu la cele de CO2, care fac parte din planul Fit For 55. Acesta, aflat în curs de implementare, prevede o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 până în 2030, înainte de data la care emisiile de dioxid de carbon ale autoturismelor vândute în UE ar urma să fie zero. Industria auto a criticat vehement introducerea Euro 7 simultan cu planul pentru zero emisii în 2035, deoarece impune industriei auto o nouă investiție în tehnologii care să contribuie la reducerea gazelor și substanțelor poluante, în condițiile în care peste 13 ani acestea vor ajunge la zero prin trecerea la propulsia electrică. În același timp, Comisia Europeană susține că normele Euro 7 vor viza nu doar autoturismele, ci și alte vehicule, care nu vor fi obligate să treacă la propulsia electrică în 2035.
Cel mai probabil, introducerea normelor Euro 7 va marca eliminarea definitivă din producția de autoturisme a motorizărilor diesel, care nu vor mai reuși să coboare sub limitele impuse de noua legislație europeană. Acesta este și motivul pentru care cei mai mulți constructori, între care și Dacia, au început să elimine din ofertă aceste motoare. Asociația Constructorilor de Automobile din Europa a propus Comisiei Europene să stabilească 1 ianuarie 2026 ca dată de intrare în vigoare a Euro 7 pentru vânzarea autoturismelor noi, iar 2025 să fie doar limita pentru noi omologări. În acest fel, industria ar mai câștiga un an în fața noilor limitări. De asemenea, pentru vehicule comerciale ușoare s-a solicitat amânarea cu încă un an a acestor norme.

Related posts