COTAR cere în instanţă anularea unei norme ASF pe motiv că elimină brokerii din piaţa RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a cerut în instanţă anularea unei norme ASF prin care sunt eliminate companiile de brokeraj de pe piaţa RCA, se arată într-un comunicat remis, marţi, redacției noastre.

“COTAR sesizează comisiile parlamentare de specialitate şi a înregistrat, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, acţiuni în justiţie, având ca obiect anularea şi suspendarea prevederilor nocive ale Normei ASF nr. 18/2022. Această Normă generează o catastrofă legislativă, pregătită de sectorul de asigurări/reasigurări, din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). O prevedere a Art. I pct 11 din Norma 18/2022 modifică structura tarifului RCA în modalităţi care vor elimina de pe piaţă companiile de brokeraj. Astfel se va maximiza profitul multinaţionalelor din asigurări, dar vor creşte preţurile poliţelor RCA, oricât de mult vor dori multinaţionalele”, se precizează în comunicat.

Aceste prevederi nu au la bază o minimă fundamentare şi evaluare a impactului lor, astfel încât vor genera grave dezechilibre în piaţa de asigurări RCA. Printre acestea se numără creşterea tarifului RCA, restricţionarea accesului la produse de asigurare şi eliminarea concurenţei.

Scopul modificării legislative pare a fi acela de a maximiza profiturile multinaţionalelor din asigurări, eliminând din piaţă companiile de brokereraj în asigurări din România, spun reprezentanţii organizaţiei.

Totodată, prin art. I pct 16-20 din aceeaşi Normă, sectorul de asigurări din Cadrul ASF a modificat regimul juridic al formularului “Constatare amiabilă” stabilind că acesta se poate încheia şi exclusiv electronic, dându-le asiguratorilor prerogativa de a stabili procedura de avizare a daunei. Cu alte cuvinte, deşi cunoaşte situaţia precară a pieţei de asigurări RCA şi numărul ridicat de petiţii/reclamaţii întemeiate, sectorul de resort din cadrul ASF dă asiguratorilor dreptul de a stabili cum, dacă şi în ce limite păgubitul îşi va putea exercita dreptul la despăgubire.

“Multinaţionalele din asigurări au primit un cadou nejustificat din partea sectorului de asigurări din cadrul ASF, care a modificat norma 18/2022 astfel încât să întărească poziţia companiilor de asigurări în relaţia cu brokerii, care astăzi intermediază aproximativ 80% din vânzările societăţilor de asigurări. Cu titlu de exemplu, Axeria a fost una dintre primele companii de asigurări care, la adăpostul acestei norme date cu dedicaţie de către ASF, a renegociat condiţiile de conlucrare cu brokerii care distribuie produsele de asigurare. Considerăm că vicepreşedintele ASF, Cristian Roşu, sub a cărui supraveghere directă a intrat în faliment City Insurance, iar preţurile RCA au luat-o la goană, cu 250%, în ultimele 12 luni, ar trebui totuşi demis de Parlamentul României. Apoi ar putea, eventual, să se angajeze cu forme legale la una dintre multinaţionalele pe care le protejează”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

COTAR cere modificarea Art. 8 din OUG 93/2013, astfel încât vicepreşedinţii ASF să poată fi numiţi şi demişi de către preşedintele Autorităţii.

Related posts