ASF: Piaţa asigurărilor a crescut cu 4,5% în 2018 şi a depăşit 10 miliarde de lei

Volumul primelor brute subscrise a crescut în 2018 cu 4,5%, comparativ cu anul anterior, depăşind pragul de 10 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare aferente anului trecut, prezentate marţi de preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Leonardo Badea, la un eveniment de specialitate.

“Încep prin a menţiona faptul că avem o creştere a pieţei asigurărilor cu 2,1% din punct de vedere al volumului de prime brute subscrise de către asigurătorii autorizaţi şi reglementaţi de ASF în primele 9 luni ale anului 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, până la o valoare de 7,47 miliarde lei, ceea ce, în opinia noastră, arată o îmbunătăţire sustenabilă a sectorului de asigurări în România. Un prim set de date preliminare de care dispunem la nivelul anului 2018 indică o creştere cu aproximativ 4,5% a volumului primelor brute subscrise comparativ cu anul anterior, depăşind în anul 2018 pragul de 10 miliarde lei. Creşterile de peste 4% se remarcă atât pentru segmentul asigurărilor generale, cât şi pentru asigurările de viaţă”, a afirmat Badea.

Potrivit preşedintelui ASF, contextul internaţional pe fondul căruia a evoluat piaţa locală a asigurărilor anul trecut a fost unul dificil, influenţat de o serie de evenimente, precum: atenuarea ritmurilor de creştere economică pentru statele membre UE, negocierile privind Brexitul şi îngrijorările cu privire la un potenţial acord, dar şi tensiunile comerciale dintre SUA şi China.

Deşi segmentul asigurărilor generale (în special cele auto) rămâne principalul motor de creştere a pieţei, se remarcă evoluţia pozitivă pe care asigurările de viaţă din România au înregistrat-o în ultimii doi ani, în special aprecierea de 21% constatată în anul 2017 faţă de 2016. Aceste evoluţii s-au observat şi prin creşterea ponderii primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă, de la 17%, în primele nouă luni ale anului 2016, la 21% în aceeaşi perioadă din ultimii doi ani.

“Un alt aspect ce merită menţionat este îmbunătăţirea indicatorilor prudenţiali de solvabilitate, astfel încât toţi asigurătorii locali au continuat să îndeplinească şi la finalul primelor 9 luni din anul 2018 cerinţele de capital de solvabilitate (SCR) impuse de regimul Solvabilitate II, situaţie ce a avut loc în premieră începând cu semestrul I al anului 2017. La nivelul pieţei asigurărilor, rata SCR se situa la o valoare de 1,73, în timp ce rata MCR înregistra un nivel de 3,99 la 30 septembrie 2018. În ceea ce priveşte informaţiile conform noului regim Solvabilitate II, nu există la acest moment date disponibile pentru finalul trimestrului IV 2018, în această perioadă aflându-se în desfăşurare procesul de transmitere a datelor de către asigurători”, a explicat şeful ASF.

Activele totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 1,79% în primele nouă luni ale anului 2018, comparativ cu valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului anterior, depăşind pragul de 20 miliarde de lei, în timp ce datoriile totale au crescut mai lent, cu 1,30%. Astfel, excedentul activelor faţă de datorii a fost de 4,97 miliarde lei la 30 septembrie 2018, în creştere faţă de valoarea de 4,81 miliarde lei, înregistrată la 30 septembrie 2017.

“Pe partea de reglementare, în anul 2018, ASF s-a implicat în elaborarea proiectului de lege privind distribuţia în asigurări (IDD). Suntem conştienţi de provocările pe care le implică asemenea schimbări pentru toţi jucătorii implicaţi, precum şi de o oarecare rezistenţă la schimbare specifică acestor momente în care sunt implementate modificări semnificative ale legislaţiei aplicabile. Considerăm, însă, că acest nou cadru legislativ vine în sprijinul consumatorilor, oferindu-le acestora o mai bună protecţie a drepturilor şi intereselor. Astfel, ne aşteptăm ca, pe termen mediu şi lung, această sporire a protecţiei consumatorilor să se traducă prin creşterea încrederii consumatorilor şi, implicit, printr-o dezvoltare sustenabilă a pieţei asigurărilor din România, ceea ce ar reprezenta în final un real câştig pentru toţi jucătorii ce activează în cadrul pieţei locale a asigurărilor”, a spus Leonardo Badea.

El a mai afirmat că se aşteaptă ca în anul 2019 principalele provocări la adresa stabilităţii pieţelor financiare nebancare să vină în special din mediul extern: tensiunile geopolitice manifestate pe parcursul anului 2018, în special în ceea ce priveşte acordul privind Brexit-ul, tensiuni ce vor continua şi pe parcursul acestui an.

“În ceea ce priveşte dependenţa sectorului de asigurări din România de asigurările auto, ASF şi-a manifestat pe parcursul ultimilor ani interesul şi disponibilitatea în sensul promovării unor măsuri care să sprijine şi dezvoltarea asigurărilor de viaţă şi de sănătate din România. În acest sens, vom continua pe această linie promovarea programelor de educaţie financiară şi a măsurilor de creştere a încrederii consumatorilor, care, alături de un cadru macroeconomic în general favorabil, o rată redusă a şomajului şi creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei pot contribui la dezvoltarea pieţei asigurărilor din România, inclusiv a segmentului de asigurări de viaţă, reducând astfel dependenţa pieţei locale de asigurările auto”, a declarat Leonardo Badea.

De asemenea, el a spus că evenimentul major al anului 2019 îl reprezintă preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România.

“Printre dosarele legislative aflate în lucru în cadrul Consiliului Uniunii Europene se regăsesc şi câteva dosare financiare (PEP, EMIR refit, EMIR CCP supervision) printre care şi cel privind modificarea Directivei auto. Pentru a evalua eficacitatea, eficienţa şi coerenţa legislaţiei, Planul cadru de lucru al Comisiei în anul 2016 a prevăzut o evaluare a Directivei. Rezultatele evaluării au concluzionat că, deşi Directiva respectă scopul iniţial, anumite amendamente sunt necesare pentru a-i spori eficienţa. Având în vedere Consumer Financial Action Plan (martie 2017), au fost identificate două direcţii: portabilitatea istoricului daunelor şi compensarea părţilor vătămate în cazul insolvenţei asiguratorului”, a mai spus Leonardo Badea.

Related posts