Acord în UE privind reglementarea activității celor care lucrează pentru platforme de transport alternativ: vor fi tratați ca angajați

Miniștrii Muncii și Afacerilor Sociale din Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind reglementările care determină când muncitorii care lucrează la platforme precum Uber și Deliveroo ar trebui să fie tratați ca angajați, transmite DPA.

Directiva lucrătorilor de pe platforme va clasifica muncitorii din așa numita economie informală (gig-economy) ca angajați în cazurile în care platformele controlează factori cum ar fi suma câștigată de muncitorii pentru orele lucrate sau supervizează electronic performanțele lor.

Încercarea Europei de a da mai multe drepturi lucrătorilor de la Uber, Deliveroo și alte platforme online s-a soldat cu un nou eșec în februarie, după ce Franța și alte trei state membre UE s-au abținut de la vot. Eșecul în adoptarea directivei ar fi lăsat un număr de aproximativ 40 de milioane de lucrători din sectorul informal din Europa la mâna diferitelor reguli și într-o situația de incertitudine juridică.

Belgia a negociat în numele guvernelor UE. Reglementarea trebuie adoptată de Parlamentul European.

Proiectul de reglementare anunțat de Comisia Europeană la finalul lui 2021 ar fi primul la nivel global și face parte din legislația menită să asigure condiții de egalitate între afacerile online și cele tradiționale.

Comisia Europeană a informat că reglementările se vor aplica celor aproximativ 4,1 milioane dintre cei 28 de milioane de angajați ai platformelor online din UE. 

În România, Guvernul a pregătit o ordonanță care stabilește că serviciile de transport alternativ vor fi autorizate similar cu serviciile de taxi, iar șoferii de Uber și Bolt nu vor mai putea încheia contractele de comodat și închiriere pentru a colabora cu flote, respectiv firme de transport alternativ. Taxa de autorizare va crește la 1.000 lei, iar șoferii de Uber și Bolt nu vor putea efectua servicii de transport decât în județul în care dețin automobilul, conform unei ordonanțe de urgență redactate de Guvern și analizate de Profit.ro.

De ce este important: În urma protestelor taximetriștilor, Guvernul a negociat modificarea condițiilor de transport alternativ, reprezentanții protestatarilor anunțând că în urma discuțiilor purtate, luna trecută, cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a decis modificarea legislației, ”pentru eliminarea prevederilor discriminatorii”.

Schimbările pregătite

Conform ordonanței pregătite acum de Guvern, șoferii Uber și Bolt nu vor mai putea încheia cu firme de transport contracte de comodat și închiriere pentru ca autoturismele aflate în proprietate să fie utilizate în flote de transport alternativ.

Ca urmare, aceștia vor trebuie să își înființeze o firmă pentru a face transport alternativ, urmând să li se aplice un alt nivel de impozitare, iar în cazul șoferilor care lucrează part time, acesta va fi descurajator, după cum au declarat pentru Profit.ro surse din domeniu.

Autorizația de transport alternativ se va elibera contra sumei de 1.000 de lei și va fi valabilă 5 ani, acum costând 300 lei și fiind valabilă 3 ani. 

Copia conformă se va elibera pentru prima dată pentru o perioadă de 5 ani, numai pentru autoturismele care nu depășesc vechimea de 5 ani de la data fabricației. Ulterior, copia conformă se va elibera pentru același autoturism la cerere, pentru 5 ani, numai dacă la data cererii autoturismul nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației.

Acum, copia conformă se eliberează pentru o perioadă de 1 an, 2 ani sau 3 ani, fără a depăși perioada de valabilitate a autorizației de transport alternativ, numai pentru autoturismele care au la data expirării valabilității copiei conforme mai puțin de 15 ani vechime de la data fabricației.

Și pentru copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ sa va aplica un tarif de 1.000 lei.

De asemenea, nu se va mai putea obține copia conformã pentru un vehicul înmatriculat în afara județului unde se solicită copia conformă. Cu alte cuvinte, șoferii Uber și Bolt vor putea face transport doar în județele în care au înmatriculate automobilele autorizate.

Autoturismul utilizat pentru transport alternativ va trebui să afișeze obligatoriu ecusoane autocolante, aplicate pe portierele din spate ale autoturismului.

Astfel, în trafic, pe durata efectuării curselor de transport alternativ, autoturismele înregistrate pe platforma digitală vor avea aplicate pe fiecare din portierele din spate, un ecuson autocolant ce va conține următoarele elemente:

a) TRANSPORT ALTERNATIV; 

b) localitatea de autorizare;

c) numărul copiei conforme;

d) ultima zi de valabilitate a copiei conforme a autorizației de transport alternativ;

e) numărul de înmatriculare al autoturismului.

Guvernul susține că modificarea ecusoanelor astfel încât să poată fi observate de la distanță autoturismele care efectuează transport alternativ este necesară ”în vederea îmbunătățirii activității de inspecție și control”.

Executivul are în vedere, totodată, majoarea amenzilor aplicate operatorilor de servicii de transport alternativ.

Related posts