Camionul electric Volvo de categorie grea este pus la încercare: excelează atât în autonomie, cât și în eficiență energetică

Primul test independent de eficiență energetică realizat cu un camion electric Volvo de categorie grea, complet încărcat, a avut loc în Germania. Camionul electric și-a depășit autonomia anunțată oficial și a utilizat cu 50% mai puțină energie față de omologul său diesel.

Camioanele electrice Volvo, testate în condiții extreme de iarnă

Mulți dintre noi am experimentat situații în care bateria telefonului și-a pierdut din putere atunci când este foarte frig. Pentru a evita acest lucru, Volvo Trucks și-a testat camioanele electrice în condiții de vreme foarte rece, în apropiere de Cercul Polar. Rezultatul? A fost dezvolată o funcție care menține performanța bateriilor, chiar și la temperaturi cu mult sub zero.

Volvo Trucks obține beneficii suplimentare în privința eficienței consumului și performanței provenite de la lanțurile cinematice ale gamei grele de camioane

Volvo Trucks introduce mai multe actualizări importante pentru motoarele sale de 11 și 13 litri, Euro 6, care reușesc să livreze beneficiile combinate ale reducerii consumului de combustibil și îmbunătățirii manevrabilității.

Volvo Trucks achiziționează o fabrică de camioane grele în China

Volvo Trucks a ajuns la o înțelegere prin care va achiziționa JMC Heavy Duty Vehicle Co., Ltd., o subsidiară a Jiangling Motors Co., Ltd., care include un site de producție din Taiyuan, provincia Shanxi, China. Tranzacția se va cifra la 1,1 miliarde coroane suedeze (800 de milioane de euro). Obiectivul VT este de a produce acolo camioane grele din gamele Volvo FH, Volvo FM și Volvo FMX, de la finalul anului 2022. 

Volvo Group, Daimler Truck și Traton Group vor instala stații de încărcare în UE

Cei trei lideri în materie de producție de vehicule comerciale Volvo Group, Daimler Truck și Traton Group au semnat un acord de tip joint venture pentru instalarea și operarea unei rețele de încărcare publică de înaltă performanță pentru încărcare acumulatorilor camioanelor și autocarelor ce operează pe distanțe lungi în toată Europa.

Volvo Trucks și DFDS colaborează pentru dezvoltarea transportului electric cu autocamioane

DFDS, cea mai mare companie de transport și logistică din Nordul Europei și Volvo Trucks își unesc forțele pentru electrificarea transporturilor cu autocamioane grele. Ca un prim pas, DFDS va folosi un camion electric pentru a livra piese fabricii de camioane Volvo de lângă Göteborg. Inițiativa marchează un pas remarcabil pentru dezvoltarea unui lanț de aprovizionare fără combustibili fosili pentru Grupul Volvo.

Volvo Trucks a creat sunete unice pentru camioanele sale electrice

Pentru a spori siguranța, Volvo Trucks a creat pentru modelele sale electrice un sistem de avertizare acustică cu sunete unice. Alerta sonoră proiectată de Volvo va îmbunătăți siguranța, făcând pietonii, bicicliștii și alți utilizatori din trafic conștienți de apropierea camioanelor silențioase, care altfel ar fi mai greu de sesizat. În același timp, sunetele sunt concepute pentru a fi plăcute și discrete, atât pentru șofer, cât și pentru cei din apropiere.

Volvo Trucks lansează în Europa o nouă platformă pentru cumpărarea online de camioane rulate

Cumpărătorii de camioane din Europa pot achiziționa, acum, camioane Volvo rulate folosind un singur website, www.VolvoSelected.com, administrat de către Volvo Trucks. Vehiculele pot fi livrate oriunde în lume. Alături de camioane, sunt disponibile servicii de garanție pentru lanțul cinematic, contracte de service, precum și soluții flexibile de finanțare.

Volvo Trucks este pregătită să electrifice o mare parte din transporturile de mărfuri

Odată cu punerea în vânzare, în acest an, a trei noi modele de camioane integral electrice, Volvo Trucks consideră că este momentul potrivit pentru o intensificare rapidă a electrificării transportului rutier de mare tonaj. Această perspectivă pozitivă se bazează pe capacitatea autocamioanelor electrice Volvo de a satisface o varietate largă de necesități de transport. De exemplu, în UE, aproape jumătate din transporturile efectuate cu autocamioane ar putea fi deja electrificată în viitorul apropiat.

Volvo Trucks câștigă un premiu pentru calitatea deosebită a designului noului Volvo FM

Noul Volvo FM de la Volvo Trucks a câștigat premiul Red Dot Award 2021 în categoria Product Design pentru vehicule comerciale. Noul Volvo FM a fost proiectat pe baza unui principiu fără compromis: să fie instrumentul optim de lucru pentru o gamă largă de aplicații de transport, șoferul aflându-se întotdeauna în prim plan.

Compania ICA Suedia își începe călătoria către electrificare, alături de Volvo Trucks

Volvo Trucks furnizează un camion integral electric celui mai important retailer suedez de produse alimentare, ICA Suedia, care astfel își începe tranziția către transportul electric. Camionul va livra bunuri refrigerate în regiunea orașului Stockholm. În afară de independența de combustibilii fosili, vehiculul va contribui la reducerea semnificativă a nivelurilor de zgomot și a poluării aerului.