Vicepreședinte ASF: Tarifele RCA, așteptate să scadă încă din toamnă

Finalizarea procesului de interconectare a AIDA – baza de date privind asigurările RCA gestionată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) – cu bazele de date ale Poliției Române, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Registrului Auto Român (RAR), precum și adoptarea modificărilor propuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) vor conduce la reducerea tarifelor RCA încă din toamna acestui an.

Valabilitatea permiselor de conducere va fi extinsă

Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE va fi prelungită de la 10 ani la 15 ani, pentru noile acte, conform unui proiect legislativ adoptat de către senatori. Excepție vor face însă deținătorii unor astfel de permise cu vârsta de 70 de ani şi peste, pentru care valabilitatea noilor permise va fi redusă de la 10 ani la 5 ani, iar în cazul persoanelor cu vârsta de peste 80 ani – la doar 2 ani, față de 10 ani în prezent.

UNTRR solicită implementarea unui mecanism automat de rambursare a acciezei pe motorină până la 100% din acciza suplimentară conform legislației UE

În ceea ce privește compensarea creșterii accizei la motorină: UNTRR solicită implementarea unui mecanism automat de rambursare până la 100% din acciza suplimentară conform legislației UE și practicată de mai multe state, se arată într-un comunicat trimis redacției.

COTAR, despre referința pentru costul reparațiilor pe RCA: Consiliul Concurenței și ASF au fost capturate

COTAR, organizație a transportatorilor și service-urilor auto, reacționează după publicarea de către Economica a unui text care analizează posibilitatea introducerii unui preț de referință pentru ora de menoperă în cazul reparațiilor pe RCA. Măsura este susținută de Consiliul Concurenței și a fost repusă pe tapet de președinte instituției, Bogdan Chirițoiu.

Ministrul Transporturilor anunţă că s-a deschis prima bandă dedicată exclusiv autovehiculelor UE în punctul vamal de la Calafat

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că s-a deschis prima bandă dedicată exclusiv autovehiculelor UE în punctul vamal de la Calafat. El precizează că pe cealaltă bandă va fi permisă circulaţia, atât pentru autovehiculele înmatriculate în statele membre UE, cât şi cele înmatriculate în state non-UE.

UNTRR solicită Executivului sprijin pentru deblocarea camioanelor ce aşteaptă zile întregi la frontiera cu Bulgaria

Transportatorii români solicită decuplarea României de Bulgaria în procesul de aderare la Schengen, deoarece timpii de aşteptare la trecerea frontierei Bulgaria – România pentru camioanele româneşti care duc sau aduc marfă din Austria sunt extrem de ridicaţi, ajungând şi la şapte zile şi, totodată, cer implicarea Guvernului pentru stoparea controalelor abuzive ale autorităţilor bulgare.