Infrastructura de transport este cea mai complicată şi cel mai complicat jalon pe care îl are România

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş, a afirmat că infrastructura de transport este cel mai complicat jalon pe care îl are România în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

“Infrastructura de transport este cea mai complicată şi cel mai complicat jalon pe care îl are România şi cei 429 de kilometri sunt o piatră de încercare pe care România o are”, a declarat Marcel Boloş, miercuri, la Digi 24.
Boloş a fost întrebat dacă ar putea fi eliminate autostrăzile din PNRR pentru a fi introduse alte proiecte.

“Infrastructura de transport în niciun caz nu trebuie eliminată, ci dimpotrivă, trebuie să sprijinim Ministerul Transporturilor prin orice mijloc pentru că pe de o parte avem 12,6 miliarde euro în PNRR pentru infrastructura de transport şi mai avem 9,2 miliarde euro în Politica de Coeziune. Cei 21 de miliarde de euro ai României sunt o piatră de încercare şi în acelaşi timp o uriaşă oportunitate pe care o avem pentru ca infrastructura României să intre drumul cel drept”, a afirmat Boloş.

Related posts