Registrul Auto Română (RAR) informează că nu a avut niciodată şi nici nu are în vedere introducerea unei prevederi legale prin care posesorii de autovehicule care au Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) suspendată sau expirată, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmirea unui dosar penal.
“Registrul Auto Român respinge informaţiile difuzate recent în mass-media potrivit cărora RAR şi DRPCIV ar dori să introducă o prevedere legală, prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendată sau expirată, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmirea unui dosar penal. RAR precizează că nu a avut niciodată şi nici nu are în vedere o astfel de iniţiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menţionată mai sus reprezintă contravenţie sancţionată doar prin amendă (ca sancţiune principală) şi puncte de penalizare (ca măsură complementară). Aşadar, spre exemplu, în cazul în care un autovehicul este oprit de poliţie în trafic şi se constată că are ITP expirată, pe lângă sancţiunea principală şi cea complementară, se dispune şi reţinerea certificatului de înmatriculare, fapt ce va atrage după sine, începând cu 20 mai 2018, şi suspendarea înmatriculării, fără consecinţe de natură penală”, se arată într-un comunicat al RAR, remis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, odată ce posesorul autovehiculului se prezintă la staţiile ITP autorizate şi obţine ITP valabil, se ridică automat şi suspendarea dispusă asupra înmatriculării.